Faceți căutări pe acest blog

23 martie 2013

Copiii fara etichete!


Salvati Copiii deruleaza in perioada martie-octombrie 2013 o campanie sociala pentru combaterea violentei impotriva copiilor - violentei sub orice forma! Mesajul campaniei este urmatorul:




"Ii ajutam pe copiii nostri sa devina OAMENI MARI daca ii crestem fara etichete educationale traditionale: bataie, umilinta, jigniri, stigma pe criterii sociale sau etnice!




Iata cateva fragmente din experienta mea pe acest plan:

Am fost odata martora unui incident care m-a socat..eram la locul de joaca, in cartier, cu Gogo (avea undeva la 1 an si jumatate)..asteptam la rand sa il dau putin in leagan..la leagan, o mama (nu as putea-o numi asa) tocmai il dadea jos (mai cu forta) pe baietelul ei, de vreo 2 anisori, din leagan, care tipa/urla, suparat..dintr-o data, acel monstru de femei i-a tras o pama peste fata bietului copilas..asa, dintr-o data..fara sa ii spuna nimic, sa ii explice sau macar sa il certe verbal..peste fata..
Am vrut sa intervin..dar pur si simplu ramasesm stana de piatra, oripilata de gest..:(
 
 
Un alt incident..cu o bunica, de data asta..copilul, un pic mai mare..undeva la 3-4 ani..deja vorbea foarte bine si stia sa dea replici bunicii..ajunsesera la un joc al nervilor si al incapatanarii..baiatul "nu si nu", bunica, cu amenintari, din ce in ce mai nervoasa, in loc sa cedeze in fata baietelului, a incercat sa invinga orgoliul acestuia prin propriul orgoliu, ajungand, in cele din urma, sa ii dea o palma..la fel..tot peste fata..la fel, am ramas oripilata de gest..toti pensionarii de pe banca ii dadeau dreptate bunicii si o incuajau in gesturile ei..

Cel mai jignitor lucru pe lumea asta este sa atingi pe cineva peste obraz! Mi se pare cel mai grav gest de incalcare a respectului fata de un om, pentru ca lezeaza mandria si stima de sine a respectivei persoane la maximum...un copil este un om, un om care are aceleasi sentimente, aceeleasi orgolii, aceeasi stima de sine ca si noi, adultii!
 
In ce lume traim? stiu in ce lume m-am nascut, am trait pana acum...o lume in care unii dintre parinti uita ca sunt parinti, uita ca au in fata lor UN COPIL si, in loc sa nu coboare la nivelul lipsei de maturitate si discernamant al unui copil, in loc sa actioneze cu maturitate, cu calm, sa cedeze ei primii in fata nervilor / mofturilor (iminenti, pana la urma) ai copiilor, aleg sa isi demonstreze forta de care dispuns prin legea palmei si a pumnului..

Un studiu Salvati Copiii Romania publicat zilele acestea arata ca peste 35% dintre parinti recunosc ca isi bat copiii - si mai au si tupeul sa se scuze,aruncandu-i copilului in fata Esti rau! - , in timp ce peste 60% dintre copii recunosc ca sunt batuti de parintii lor.
Studiul mai contine si alte date triste despre nivelul de violenta fizica, verbala si emotionala la adresa copiilor, atat acasa, cat si la scoala si poate fi accesat de aici.
 
Nu exista copil rau..copilul vine pe lumea asta ca o carte cu paginile goale..complet goale - cum spuneau latinii tabula rasa - o carte ale carui pagini fiecare parinte are dreptul sa le scrie cum doreste el..Copiii sunt si devin ceea ce noi ii facem sa fie!


 
Conform cercetrailor in domeniu, aprecierile parintilor fata de copiii lor, etichetarile de zi cu zi, expresii banale, uneori, determina caracterul si personalitatea adultului de mai tarziu..Eticheta aplicata de parinte unui copil va fi asumata de catre acesta, la maturitate!
Daca ii vom repeta unui copil care vorbeste mai putin, expresii de genul: "Tu de ce nu vorbesti? Ti-a mancat limba pisica?", acesta risca sa devina un copil timid, retras, pentru ca va interioriza eticheta pe care parintele o aplica, inconstient.
Eu insami am "suferit" in copilarie (si cui nu i s-a intamplat asta?!) atunci cand, in unele discutii, parintii nostri ne comparau cu alte odrasle din cercul relational, intrebandu-se retoric: "Tu de ce nu poti fi ca X, copilul lui Y?"
Si din pacate, si zilele noastre, nu doar parintii sunt cei care aplica etichete..ce este si mai grav este faptul ca exista profesori/educatori - personal autorizat, pregatit si platit sa ne formeze copiii - care fac apel in mod frecvent la astfel de etichete!
 

 







•Un copil tratat ca ciudat, inadaptat, etc riscă să riscă să devină un adult cu probleme în relațiile cu prietenii, cu partenerii de viață, cu colegii. Etichetele izolează!
•Un copil bătut, tinde să bată alți copii, iar ca adult, tinde să-și bată și să-și critice copiii. Violența se transmite!
•Un copil căruia i s-a spus că e prost, că nu-i bun de nimic, că e o nulitate, riscă să devină un adult care eșuează în viața sa profesională. Etichetele distrug stima și încrederea de  sine!
•Un copil stimatizat pe criterii etnice riscă să devină un adult care nu se adaptează și nu se integrează în societate. Iar societatea îl va respinge în continuare, în timp ce el va dezvolta comportamente tot mai negative. Etichetele creează cercuri vicioase!


 


Voi cu ce etichete v-ati confruntat in copilarie?

..lansand aceasta tematica / discutie, se urmareste, nu numai constientizarea acestei probleme, cat si gasirea de solutii..iar pentru asta, e nevoie de o adevarata vânătoare virtuală de etichete..rugamintea mea e ca oricine doreste sa exprime o pozitie, inclusiv amintiri despre etichetele care v-au marcat in copilarie, va rog tare mult sa o exprimati si pe blog, in comentariu..
..ma intereseaza  pozitia  voastra vizavi de etichetarea copiilor, violenta de orice fel importiva lor, experiente personale sau incidente la care ati asistat etc etc..multumesc frumos!

6 comentarii:

BloglaIInitiative.ro spunea...

Multumim pentru implicare.

Unknown spunea...

Nu imi aduc aminte sa fi avut etichete.Probabil le-o fi scapat cate una parintilor mei , dar nu am avut de-alea care se repetau zi de zi.In privinta fetelor mele incerc sa ma refer la fapta nu la persoana.Incerc sa repar prin cuvinte si explicatii,intrebari.Palme peste fata mi se pare nu exagerat ci abuz.Asa ceva e inadmisibil si la fel si etichetele de idiot, stupid, prost etc.

Anonim spunea...

Hmm,eu ma gandesc deseori ca voi trage ponoasele,,etichetelor" toata viata mea..Nu stiu cine a zis ca ranile copilariei ne insotesc pana la moarte,adevarat a grait..Poate intr-o zi ma voi decide sa vad un psiholog,adevarul e ca ma gandesc din ce in ce mai mult la acest lucru,nu voi fi vindecata dar poate voi primi unelte si modul lor de functionare..Etichetele mele?,,Esti o nula!"si ,,Iti vor manca toti cainii din traista toata viata" sunt cele ce mi s-au imprimat pe creier ad vitam eternam..Mama mea nu avea rabdare,purta si ea stigmatele unei copilarii chinuite insa nu cred ca e o scuza..Imi amintesc de peria de plastic luata in cap si de stilourile chinezesti in forma de ursulet Panda rupte de perie sau de rigla-imi ridicam mainile pt a imi apara capul..E vorba de cruzime cred..Si precizez ca nu am invatat mai bine pt ca am fost altoita,in cele din urma nu am depasit o anumita mediocritate..Hmm,ar fi multe de scris..,,Eticheta" e un cuvant prea bland pentru ceea ce suporta unii copii...

Anonim spunea...

etichetari din partea familiei nu au fost. insa in generala, m-am simit etichetata de colectivul nou in care ma mutasesm...era o scoala de centru, elitista si eu proveneam dintr-un cartier periferic la acea data. m-am simtit o perioada ca fiind outsider..eram nou-venita, care nu a fost intergata in colectiv nicodata pe deplin. la liceu s-au schimbat insa lucrurile, insa mereu am ramas cu o sensibilitate fata de persoanele marginalizate din diferite motive. am empatizat mereu cu cei diferiti, cu cei neinegrati, incercand sa le acord o atentie sporita.

Anonim spunea...

am o sora geamana si mereu am simtit ca am fost luate la pachet, asta cel putin pana spre anii de liceu. eticheta noastra era: gemenele, ca si cand nu veam o identitate proprie, ca si cand unii nu si-ar fi dat silinta sa incerce sa observe deosebirile dintre noi. nu a fost resimtita ca o eticheta negativa, insa din partea unora denota o lipsa de interes in a cunoaste omul in sine...

eumiealmeu spunea...

intotdeauna mi-a placut mai mult sa citesc decat sa invat, in timp ce sora mea era cea care avea 10 la orice, de la sport la engleza, de la chimie la romana, de la mate la lucru manual (tricotatul, pe vremea aceea!). de cate ori aveam nevoie de ceva sau de cate ori ramaneam in urma cu cate ceva, mama zicea (ea glumea, saraca!): hai sa te ajut si pe tine, ca tu esti mai prostucea! acum rad cand mi-o aduc aminte si ea se rusineaza de fiecare data cand isi aminteste, dar atunci nu prea-mi cadea bine...
voi prelua si eu pe blogul meu ideea si o voi detalia. a fost o minge ridicata la fileu :-)