Faceți căutări pe acest blog

24 septembrie 2012

Despre cum am alaptat 15 luni si 2 saptamani si despre cum am intarcat

 
Desi am nascut prin cezariana, dupa o sarcina cu emotii, am alaptat inca de la 2 ore de la operatie. Asistenta mi-a adus-o pe Izzie Lizzie, mi-a asezat-o la san si tin minte ca ea a stiut din prima ce si cum, a stiut mai bine decat mine. Nu mi-am facut niciodata griji ca nu o sa pot alapta, desi am sanii micii-medii, dar nici nu as fi facut o tragedie din asta, daca nu as fi putut.
Am alaptat exclusiv pana la 6 luni cand am inceput diversificarea, si am continuat cu alaptatul pana la 15 luni si 2 saptamani. A fost o perioada foarte frumoasa pentru mine, pentru noi.
La inceput, in primele 2-3zile am avut usoare probleme, in sensul ca ajunsa acasa (la nici 48 de ore de la operatia de cezariana), la sfatul doctorilor din spital, am inceput sa beau ceai de lactatie de la Fares…desi mie mi se declansase lactatia inca din prima zi, deoarece am fost foarte aproape de a naste natural (s-a rupt apa pe la 9 dimineata, am stat in travaliu suportabil (col sters, dilatatie 4) pana la 15.40)…buuun, asa ca la 2 zile de la nastere am facut furia laptelui! Aveam si rani la san, asa ca, la sfatul unei bune prietene, am alaptat o luna cu aparatori de mameloane de la Chicco.
 
La o luna, i-am dat prima data lapte praf. Izzie trecea printr-un puseu de crestere (la acel moment habar nu aveam ce inseamna asta) si ar fi stat tot timpul lipita de mine. In acea seara venisera parintii mei in vizita si Izzie avea usoare accese de plans…ea care nu plangea nicioadata! La insistenta parintilor, ca Deh…plange copilul de foame! i-am facut un biberon de lapte praf Humana. L-a papat cu pofta…ea deja era obisnuita cu biberonul, inca de la 8 zile de la nastere a baut laptic de la mami din biberon, eu fiind nevoita sa plec de acasa vreo 4 ore, la un examen.
 
Pana la 1 an cred ca i-am dat lapte praf de vreo 5 ori. Nu aveam de ce sa ii dau, intrucat aveam si depozite la congelator cu lapticul meu. Nestiind atunci foarte bine ca lactatia functioneaza pe principiul cerere-oferta (produci laptic in cantitatea in care se cere, adica atat cat tii bebe la san, stimulezi lactatia), pentru ca aveam surplus de laptic, foloseam si pompa (eu am avut una electica de la Primii Pasi), pana mi-am dat seama ca nu am cum sa scad cantitatea de laptic produsa, daca nu renunt la folositul ei.
 
Izzie a fost alaptata la cerere, de principiu papa inaintea celor 2-3 somnicuri de zi si inaintea celui de seara, precum si noaptea (la 15 luni ajunsese de se trezea si de 5-10 ori pe noapte pt alaptat). Pana la 5,5 luni ea a dormit in patutul ei, intr-o camera separate de a noastra…insa fiind deja iarna dar si ajungandu-ma oboseala, inainte de a implini 6 luni, s-a instalat frumos in patul nostru…si acolo a si ramas. Vorba unei alte mamici dragi, inca nu sunt pregatita sa o trimit in camera ei…
 
Nu vreau sa intru in polemici referitoare la alaptatul in public. Eu nu am alaptat in public decat de vreo 5 ori, in momente de maxima necesitate…mai ales cand era mica si trecea prin pusee de crestere si ar fi papat din 15 in 15 minute…dar nici atunci nu m-am expus, am gasit chiar si intr-un mall un loc retras, cu fotolii, unde sa pot face asta in intimitate cu maimutica mea. Era momentul nostru, nu al tuturor…de ce l-as fi impartit cu altii, mai ales cu niste necunoscuti? Recunosc, in compania familiei/unor prietene, am alaptat chiar si pe plaja (acoprita de un prosop – credeti-ma! Nu se sufoca deloc copilul!…cum ar spune unele mamici…), sau in parc, pe o banca retrasa. De obicei, plecam de acasa cu cate un biberon (cu laptic de al meu) sau aveam masina la indemana. Nu judec mamicile care alapteaza in public, insa nu-mi plac mamicile care fac asta atunci cand au la indemana alta solutie, vrand doar sa arate ca pot, folosindu-se de alaptat ca de o bravada.
 
Abia intre 13-15 luni, Izzie a inceput sa aiba momente cand cerea laptic in public…ma tragea uneori usor de camasa, si imi soptea cu o voce suava: na-na! ii spunea asa, deoarece cand o duceam la somnic, ii suneam hai la nani! si inevitabil isi primea si portia de laptic. Asa a asociat nani cu na-na!
 
Initial am vrut musai sa alaptez pana la 6 luni…apoi am zis sa fie pana la 9 luni. La 9luni inca nu avea dintisori (la 10 luni i-a aparut primul, al doilea la 11 luni si ceilalti 2 la 14 luni), asa ca am zis ca o fac pana ii apar dintii. Nu am avut niciodata problem cu alaptatul, din cauza dintisorilor…nu m-a muscat decat de vreo 2 ori, la inceput, dar i-am spus sa nu o mai faca si a inteles perfect. Apoi am zis sa faca 1 an…la 1 an nu a fost momentul potrivit, pentru ca eram in plina sesiune si urma si licenta (la o a doua facultate). Am zis sa fie pana la 13 luni, pana dupa petrecerea de mot. Dupa luatul din mot, Izzie a facut un episod urat de maini-picioare-gura, asa ca aproape o saptamana nu a putut sa pape nimic decat laptic de la mami…vrand-nevrand, lactatia s-a stimulat la un nivel ridicat, incat ajunsesem sa aiba zile cand papa aproape numai lapte…devenise intre timp (de pe la 11 luni) extrem de mofturoasa la mancare, bazandu-se pe portiile fara numar de na-na pe care le primea, mai ales noaptea.  Timpul tot trecea, la sfatul pediatrului si al strabunicii maimuticii, am zis sa o alaptez pana pe la mijocul lunii septembrie, pana dupa sejurul de la mare…asa am trecut prin vara, perioada in care nu este recomandata intarcarea, deoarece le-ar putea afecta copiilor sistemul digestiv.
 
Abia dupa 1 an, am inceput sa ma simt usor agasata de intrebarile insistente, dar fara intentii rele, ale rudelor, care ma intrebau la fiecare vizita: Dar cat mai ai de gand sa ii mai dai? Gata! ii ajunge. E rusine! Asa am inteles ca decizia de a intarca apartine puiului, mamei si cel mult tatalui, ca e, desigur, o decizie intima.
De ce am vrut sa intarc?
Pentru multiple motive, desi unele mamici cu o viziune mai intoleranta si le-ar putea spulbera usor…am vrut sa intarc pentru ca nu mai manca mai deloc, bazandu-se pe laptic (de-asta a si avut usoara anemie), pentru ca se trezea de n ori pe noapte (in 90% din cazuri nu ma deranja, dar am avut unele nopti grele), pentru ca devenise extrem de dependenta de mine (si daca ma duceam noaptea pana la toaleta, se trezea si incepe sa planga…crezand ca o parasesc)…pentru ca noaptea nu adormea decat cu mine (chiar si cu tati facea mare scandal…tati nu avea cum sa ii ofere portia de alint la san)…pentru ca nu-mi consider sanii doar sursa de laptic, ci cred ca au si o functie estetica…pentru ca incepuse sa ceara lapte si in public (ma simteam usor stanjenita)…pentru ca la inceputul lunii octombrie megem la o nunta in Campina, asa ca va trebui sa o lasam pe Izzie la verisorul ei Gogo si tare nu as vrea ca sa le faca noaptea alba.
 
Cum am reusit sa o intarc pe maimutica dependenta de na-na?
Tin sa precizez ca am incercat metoda naturala…am incercat sa ii reduc mesele, am reusit insa pana la momentul de maini-picioare-gura, dupa care a fost haos (oricand voia primea)…am incercat sa ii introduce lapte praf, cu greu a inceput sa bea pe la 15 luni cate 10-20 ml pe zi…si asta doar cu biberonul, nu cu sticla/cana…cred ca o fascina mai mult biberonul (ea nu stie sa foloseasca nici suzeta), decat laptele in sine. I-am dat Milupa 3 si vad ca are oarecum success (cam 30-50 ml zilnic).
 
Intrucat mai era putin pana la plecarea la nunta respectiva, am zis ca daca nu o fac acum, nu o sa mai gasesc vreo motivatie prea curand…asa ca am ales ca vinerea (20 sept) sa fie prima zi a procesului de intarcat. Cu o zi inainte, am inceput sa iau cate 3 pastile/zi de extract de salvie. Sunt naturale, se gasesc la plafar (9 lei cutia) si ajuta la incetinirea lactatiei. De asemenea, ma aprovizionasem si cu ceai de salvie, pentru aceleasi motive. Dupa o noapte cu vreo 10 episoade de na-na, am stabilit ca aceea e ziua cea mare. Pe la 10 dimineata i-am dat sa pape laptic, pe saturate…pana cand singura a zis: gata! Am plans la gandul ca e ultimul moment de astfel de rasfat…Apoi mi-am colorat un pic sanii cu un marker inchis la culoare si am aplicat 2 plasturi Urgo. Cand a cerut laptic, i-am aratat ca am buba si ca ma doare si ca nu pot…a facut o criza, am vazut disperare in ochii ei…ma durea sufletul…insa dupa vreo 3 minute, s-a resemnat si nu a mai cerut…venea la mine si arata cu degetul spre sani si spunea Au-Au!...cata putere de intelegere la un copil de 15 luni, cata compasiune, cata dragoste pentru mine, incat sa renunte la a mai cere, stiind ca imi provoaca mie suferinta (Au-au..).
Vineri a reusit sa adoarma abia pe la 4 dupa-amiaza, tot foindu-se in pat, negasindu-si locul...insa cu prietenul ei de nadejde, domnul Degetel...asa adoarmea ea, dupa ce papa laptic trebuia musai sa isi suga degetelul mare de la mana stanga (mereu acelasi, inca de la ecografia de 16 saptamani). Un prieten bun! Mi-as fi dorit mult ca in  astfel de momente sa fi avut si suzeta, pe care a refuzat-o insa pe la 2 luni…Noaptea insa a fost grea…s-a trezit de vreo 10 ori, plangand si strigand: dă na-na! adormea suspinand cate 20-30 de minute si iar se trezea...de mica, Fitz are un soi de miscare de ied nervos, se da cu capul/fundul de pamant/pat, arunca cu piciarele, se contorsioneaza ca la circ…eu una, la 51 de kg, nu prea o mai pot tine, in momentele de criza/mofturi…desi are abia 10 kg la 15,5 luni. Abia o tine tati, la 1,91 m ai lui…dar arunca cu capul si cand te nimereste, iti muta efectiv dintii din loc. Ea nu poate fi calmata, nu e genul de copil pe care sa-l poti linisti tinandu-l in brate…nu, ea se arunca pur si simplu! Am incercat totusi sa o linistesc, tinand-o de mana, vorbindu-i, spunandu-i ca mami are buba-au…cum auzea, se linsitea (off…ea tot la mine se gandea) si adormea, oftand…mi-a rupt sufletul in noaptea aia!
A doua zi, pe la pranz deja ma dureau sanii…inca de vineri seara imi pusesem si comprese cu frunze reci de varza alba pe sani (antiinflamator natural), dar ma dureau (desi inca suportabil), mai ales cand o luam in brate sau cand imi dadea cate un piciorus de ied nervs noaptea…La 30 de ore de la ultima masa, am folosit o pompa manuala (de aceea simpla de 10 ron, a mea electrica se stricase de la atata folosit) si am pompat cam 30 ml…cat sa detensionez un pic sanii.
A doua nopate la fel…s-a trezit iar si iar si la al doilea strigat de Dă na-na..am cedat! Citisem cu o seara inainte pe un alt blog ca mamica in cauza i-a mai dat puiului ei laptic in primele 2 nopti...aveam nevoie sa-mi mai detensionez un pic sanii asa ca i-am dat pana a zis ea singura in somn gata! A doua zi de dimineata, tinand probabil minte, a venit sa imi ceara na-na si a trebuit sa o lass a se convinga iar ca am bu-ba (plasturii)…
A treia zi, duminica seara a papat 50 ml de laptic…buuun! Noaptea insa s-a trezit iar din 15 in 15 minute, asa ca pe la ora 3 a.m i-am dat iar un pic de laptic de la mine…pana dimineata la ora 8 a dormit neintoarsa!
Acum, a apatra zi, a debutat foarte bine: sanii nu mai sunt deloc tensionati sau tari, Izzie nu a mai cerut laptic, a adormit foarte usor la pranz…sa vedem insa la noapte de cate ori se va mai trezi. Sunt hotarata 100% ca la noapte sa nu ii mai dau laptic de la mine, aseara a fost cu adevarat ultima masa! Cred ca mai mult rau ii fac daca as continua cu asta…as face-o poate daca in 10 zile nu ar trebui sa o trimitem in deplasare pt o noapte la verisorul Gogo, asa ca pana atunci vreau sa doarma cat de cat bine noaptea!
 
Sfaturi pentru intarcat brusc, ca si mine
  • Nu plecati nicicum de acasa! Copilul se va simti si mai mult abandonat!
  • Nu luati Dostinex sau alte pastile sintetice, cu efecte adverse urate…luati extract de salvie, beti ceai de salvie, menta…la mine au ajutat teribil de mult la incetinirea lactatiei
  • Nu va legati sanii strans, medicii nu recomanda! Eu am folosit doar un stutien (eu port sutienul non-stop de prin luna a 8 de sarcina
  • Folositi frunze reci de varza ca si comprese, nu gheata!
  • Daca simtiti ca sanii sunf foarte tensionati, pompati un pic/mai mult, nu stati cu dureri, evitati astfel o posibila mastita.

 
Ce-as face altfel la urmatorul copil?
Cred ca nu l-as mai alapta atat de mult…daca nu s-ar autointarca, probabil ca i-as da pana la maximum 10-12 luni, pentru ca atunci incep sa constientizeze foarte bine ce au si ce ar putea pierde (na-na!!!) si devin extrem de dependenti de astfel de forma de alint…si cred ca si mama devine mai dependenta de astfel de momente! Inca mi-e dor de privirea ei cand papa, de modul in care ma mangaia si cu cealalta mana ma pisca usor (e tot o forma de alint a ei), de modul in care imi pupa sanii si le facea cu ochiul smecherste, stiind ca sunt mereu acolo, numai ai ei! E grea prima separare de pui!
 
 
 

12 comentarii:

Miruna spunea...

Buna, cred ca maimuticile noastre sunt cam de-o seama. Noi suntem la 17 luni si 2 saptamani de alaptat, tot cu 6 luni si ceva de exclusiv, tot cu supra productie, etc. etc. Tot asa am zis si eu hai pana la 6,pana la 9, pana incep munca, pana la 12 si uite ca sunt aproape de 18 luni. Am avut si noi viroza maini, picioare, gura tot cam in aceeasi perioada ca si voi.

Acum trecem printr-o viroza respiratorie extrem de urata, de 2 saptamani suntem inuman de rau, constat exact aceleasi manifestari - trezit des noaptea, cerut la san, tras de mine ziua (chestia asta nu s-a mai intamplat niciodata), o exagerare a atasamentului, nevoia de mine si numai de mine. Insa tot cred in intarcare blanda pe o perioada mai lunga de timp. Eu peste 3 saptamani trebuie sa fiu la o conferinta pentru 3 zile, m-am sfatuit cu un consultant in alaptare si m-a asigurat ca lactatia o sa fie ok si ca fi-mea o sa reia suptul la intoarcere. Sa vedem acum ce fel de manifestari va avea in lipsa mea, mai ales ca este prima data cand plec.

Mult succes si distractie placuta la eveniment :)

Anonim spunea...

buna! aici mami de Fitzi...mie nu de revenirea lactatiei mi-ar fi teama...ci de cum va reactiona maimutica fara mine noaptea....
acum, cu mine, ziua si seara nu are nicio problema, adoarme foarte usor si fara alaptat..insa in timpul noptii inca se trezeste si cere...fara mine, nici nu putea sa adoarma seara, cand era alaptata...cu tati chiar facea un show, plangand dupa ma-ma...ma-ma...exact asa ma striga ea, cu accent pe ultima silaba, frantuzeste...si ti se rupe inima :)
si asa am emotii de cum se va comporta in deplasare :) peste 10 zile...
sunt curioasa cum se va comporta si maimutica ta, in lipsa ta, daca va adomri usor, daca va manca...a mea facea si greva foamei, cand eram plecata mai multe ore...
teama asta de abandon o are de pe la 11,5 luni, cand am lasat-o, de nevoie, doua zile la rand, cate 7 ore/zi, la socrii mei, pe care nu-i mai tinea minte, intr-o casa pe care nu o mai stia, o uitase de la ultima vizita...cand am recuperat-o seara era franta, nu mancase, nu dormise, ii innebunise pe saracii buni cu plansul...si afara la plimbare facuse show...de atunci are teama asta...de atunci e asa dependenta de mine...
sa ne spui si noua cum reactioneaza pitica ta! mult succes :)

Miruna spunea...

Eu m-am intors la serviciu de cand avea 10 luni si jumatate, din fericire poate sa vina mama mea si stea cu ea cat sunt eu la job, de multe ori se intampla sa lipsesc 10 ore de acasa. Faptul ca ramane cu mami2 la noi acasa a fost salutar, nu a facut deloc crize, doar isi mai manifesta afectiunea nocturn. Am avut norocul si am aproximat foarte bine varsta optima la care m-am intors la munca, daca mai asteptam o luna o prindeam in faza anxietatii de separare, ar fi fost destul de trist.
Acum 2 saptamani, pentru prima data, nu am fost prezenta la ora de culcare, s-a culcat fara probleme si cu bunica si fara lapte. L-a recuperat cand m-a gasit peste noapte la datorie :)).
Cred ca am sa abandonez deplasarea de acum pentru ca episodul asta de raceala a afectat-o destul de mult si este intr-o faza de "numai mama e buna", asa ca sacrificam placerile profesionale. E timp pentru toate, acum echilibrul ei emotional este mai important.

Anonim spunea...

Miruna, aici tot mami de Fitzi :)
acum am observat ca tu esti mami de maimutica frumoasa si creata si in acelasi timp mami de blog Easiea...iti citisesm blogul pe nerasuflate si am observat evolutia puiului tau, similara cu cea a piului meu...cu exceptia faptului ca al meu nu e inca 100% biped :)
profit de ocazie sa iti spun ca te consider un om tare frumos, care scrie atat de sincer si de cald cum nu am mai citit de mult.
va doresc numai zile cu mult soare si sa va faceti bine!

Miruna spunea...

He he, multumim mami de Fitzi, ti-am luat urma de pe Blogarite Mame si m-am bucurat si eu putin aici in lumea ta. Mersul vine si el, o sa tot mearga toata viata. Mati s-a ridicat singura si a pasit pe langa canapea pe la 10 luni jumatate, dar abia la 16 luni si-a facut ea curaj sa paseasca singura in lume. E si berbec incapatanat si nu a acceptat ajutorul. Dar a mers atunci cand era perfect pregatita fizic si psihic, stia deja sa se aseze pe vine, nu a cazut deloc, deja stia ce persicole sunt prin casa, a fost mult mai bine asa. Acum fuge de nu poti sa tii pasul cu ea.

Numai bine, va pupam cu drag.

Anonim spunea...

Salut . Acum papa pitica mai bine , se mai trezeste noaptea ?

Anonim spunea...

aici mami de fitzik iar!
de cand nu mai e alaptata doarme bustean. se trezeste doar sa bea cate o gura de apa (sticla e mereu in pat langa noi) si la somn iar. e o mare diferenta fata de atunci cand se trezea si de 10 ori pe noapte! :)

Anonim spunea...

buna
si eu sunt mamica de fitzosica! bebelina mea a fost alaptata exclusiv la san pana la 13 luni...refuza efectiv orice vroiam sa-i dau sa manance! nu a vrut niciodata suzeta sau biberon, nu vroia nimic cu lingurita(imi era greu sa-i dau si vigantol-ul), din cana cu pai a baut doar apa(sucul de fructe sau laptele era scuipat imediat si sticla azvarlita). incepuse sa nu vrea decat sa stea toata ziua la mine in brate iar noaptea se trezea destul de des. nici in greutate nu prea mai lua asa ca am hotarat sa o intarc BRUSC! eram pregatita psihic si sufleteste pentru crize de plans si urlete...dar am avut liniste.in prima zi a facut greva foamei adica nu amancat mai nimic pana seara cand a convins-o tati sa bea 100 ml lapte praf.a adormit mai greu dar nu a plans. noaptea s-a trezit de 2 ori si i-am dat san. de a 2a zi a inceput fata mea sa deschida gurita si sa accepte lingurita cu mancare. in prima saptamana i-am dat san doar o data pe zi,noaptea (nu la culcare). apoi am renuntat si la aceasta masa si somnul este mai linistit cu doar o trezire pe noapte
sfatul meu: intarcati inainte de 1 an deoarece pe langa aliment sanul inseamna si mult rasfat care formeaza dependenta. eu nu-mi doresc un copil dependent de mine desi am crescut-o singuri si nu am stat fara ea mai mult de 5 ore!
succes!
PS
poate toate aceste experiente vor ajuta o mamica care nu stie cum sa procedeze...eu recunosc ca am fost "sfatuita" sa intarc dar nimeni nu-mi spunea cum sa fac! (in conditiile in care fata mea nu manca nimic! nimic altceva!

Anonim spunea...

si noia avem 15 lunite si la fel de dependenti de san nu stiu cum sa procedez cu el pt ca chiar nu o pot scoate la capat la pranz il adoarme taty si seara la fel insa peste noapte nu o pot sa la pace cu el decat cu sanul si se trezeste de n ori pe noapte ...

Haider spunea...

BUNA. Eu sunt mami de Vladut care peste 2 sapt va implini 24 de luni ! Inca ii mai dau titi ptr ca cred cu tarie in intarcarea naturala, cea care se produce bland intre 2-6 ani.... Citind commenturile de mai sus, ma identific si eu cand e vorba de supt inainte de nani, insa noi nu am folosit niciodata biberonul (de la 9-10 luni a baut din canita cu pai si de vreo 2-3 luni bea din canita). Nu stiu ce sa zic de intarcarea pe care o hotaraste mama.... :( Probabil ca pana la urma as fi optat si eu ptr asa ceva daca puiul meu m-ar fi trezit de nenumarate ori pe noapte, insa la noi nu se intampla, din fericire, asta. Adoarme in jur de 22.00 cu titi, bineinteles, si se trezeste odata pe la 1, odata pe la 4-5 si definitiv pe la 06.30-7.00...deci....cam de 2 ori pe noapte se trezeste...zice "titi" ii dau sanul, trage de cateva ori dupa care adoarme iar, si eu la fel :) Sunt si eu foarte curioasa cam cand va veni vremea sa nu mai vrea sa suga la nani...poate pe la 4-5 ani :)))

Anonim spunea...

Buna mami si eu imi alaptez puiutul ,are un anisor si o luna si ma gandesc cu groaza la momentul intarcarii.Nu cred ca v-o reusi,ptr ca Fabi e chiar dependent de tzitzi o sa am o mnca f grea cand ma v-oi hotara,acum aman si eu momentu asa cum ai facut tu.Te apreciez f mult,imi place aceasta pagina am invatta mereu cate ceva de aici!Pupici la pitici!

Anca din Timisoara spunea...

Foarte frumos scris si, cu adevarat, plin de invataminte. Multumesc

PS: Verisorii seamana foarte bine intre ei