Tu cand ti-ai facut ultima oara testul Babeş–Papanicolau?
Din vară, femeile vor putea face gratuit testul
Babeş–Papanicolau, care le va ajuta să prevină şi să trateze din timp cancerul
de col uterin, boala care, în România, ucide zilnic şase femei.
Programul iniţiat de Ministerul Sănătăţii vizează
doamnele cu vârsta cuprinsă
între 25 şi 64 de ani, intervalul în care există cele mai mari riscuri.
30% dintre cazurile de cancer de col uterin apar la femeile de peste 45 de ani.
Un program de cinci ani
Costurile testării şi ale consulaţiilor vor fi suportate în
întregime de Ministerul Sănătăţii, iar în perioada următoare vor fi anunţate
centrele/ cabinetele unde se va putea face testarea gratuită. "Pacientele vor
completa un formular la medicul de familie, care le va îndruma către un centru
de testare", a precizat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului
Sănătăţii.
România este pe primul loc în UE în
ceea ce priveşte mortalitatea :(
În ultimii 20 de ani, România avut cel mai ridicat grad de
mortalitate din cauza cancerului de col uterin, cu o rată de şase ori mai mare
decât media ţărilor din Uniunea Europeană.
Peste 3.000 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an, iar, în
acest moment, circa 40.000 de femei sunt afectate de acestă boală, conform
datelor oferite de Centrul de Statistică Medicală Bucureşti.
Un comentariu:
este cea mai buna veste pe care cei de la ministerul sanatati au putut sa o dea ,sunt multe femei care din lipsa de timp ,bani nu au facut niciodata acest test ,nu este deloc eftin asa ca ma bucur enorm de mult de aceasta veste si sper sa mai vina cu mai multe .
Trimiteți un comentariu