Faceți căutări pe acest blog

30 martie 2012

Testul Babeş-Papanicolau - gratuit pentru toate femeile cu vârsta între 25 şi 64 ani.

Tu cand ti-ai facut ultima oara testul Babeş–Papanicolau?
Din vară, femeile vor putea face gratuit testul Babeş–Papanicolau, care le va ajuta să prevină şi să trateze din timp cancerul de col uterin, boala care, în România, ucide zilnic şase femei.
Programul iniţiat de Ministerul Sănătăţii vizează doamnele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, intervalul în care există cele mai mari riscuri. 30% dintre cazurile de cancer de col uterin apar la femeile de peste 45 de ani.

Un program de cinci ani
Costurile testării şi ale consulaţiilor vor fi suportate în întregime de Ministerul Sănătăţii, iar în perioada următoare vor fi anunţate centrele/ cabinetele unde se va putea face testarea gratuită. "Pacientele vor completa un formular la medicul de familie, care le va îndruma către un centru de testare", a precizat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.




România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea :(
În ultimii 20 de ani, România avut cel mai ridicat grad de mortalitate din cauza cancerului de col uterin, cu o rată de şase ori mai mare decât media ţărilor din Uniunea Europeană.
Peste 3.000 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an, iar, în acest moment, circa 40.000 de femei sunt afectate de acestă boală, conform datelor oferite de Centrul de Statistică Medicală Bucureşti.

Un comentariu:

claudia_mami spunea...

este cea mai buna veste pe care cei de la ministerul sanatati au putut sa o dea ,sunt multe femei care din lipsa de timp ,bani nu au facut niciodata acest test ,nu este deloc eftin asa ca ma bucur enorm de mult de aceasta veste si sper sa mai vina cu mai multe .