Baby on the way!

Clanul maimuticilor se va mari, cu ajutorul lui Doamne-Doamne, fix la inceput de primavera 2014, pe 1/4 martie! Cu siguranta va fi in februarie, insa tot odata cu primii ghiocei! Ati ghicit oare care maimutel sau maimutica se va pricopsi cu un fratior sau o surioara?
 

Tocmai Fitzi! Diferenta de varsta va fi de 2 ani si 9 luni si, la fel ca si alte mamici, ne punem si noi intrebarea daca va fi o surioara buna, daca nu cumva o neindreptatim pe ea sau, din contra, pe viitorul membru al familiei, privand pe fiecare de exclusivitatea pupicilor, atentiei, dragostei..dar apoi ma gandesc ca mie mi-a fost tare bine, avand 2 surori, una geamana si una mai mare cu doar 1 an si 8 luni!

Acum am aproape 17 saptamani de sarcina! Am tot asteptat sa treaca greturile si varsaturile, ceea ce nu s-a intamplat…de la 6 saptamani am acceasi rutina: greturile (manifestate) mai ales seara, ca si la Fitzi,  si varsaturile, in episoade de 1-2-3…12 pe zi! Acum s-au diminuat la 1-2, insa in primele 6-7 saptamani au fost in medie de 5 pe zi. Apogeul a fost prin saptamana 10, intr-o zi in care am numarat 12 episoade si nu am reusit sa inghit nici macar apa, asa ca m-am dus frumusel la urgente, unde am primit o perfuzie care m-a mai ajutat un pic. Acum e mult mai ok, nu mi se mai face rau cand ii dau lui Fitz sa pape, cand trec pe langa frigider sau aud cuvantul pizza! E ok, mananc destul de multe feluri de mancare, insa nu ma bucur de ele mult timp J

Am avut si groaznice arsuri stomacale si energie zero. Pe langa asta, injectiile facute zilnic cu anticoagulant pt trombofilie mi se pareau relaxarea de seara...asta e! nu ma numar printre acele mamici considera ca sarcina e cea mai minunata perioada a vietii lor! E minunata perioada de dupa nastere, cam la 2-3 saptamani dupa, insa nu asta!

Oricum, bebe se dezvolta normal, e mai mare cu  vreo 3 zile, eu am vreo 3,5 kg in plus chiar!

Fitzi nu constientizeaza inca la varsta ei de 2 ani si 3 luni! Cand ii spun ca mami are un bebe in burtica, ma trage de bluza, se uita si spune: nu-i bebe! Nu-i! bebe e acasa la Catina! (se refera la verisorul ei Nicky, mezinul, caruia i ne-am adresat mult timp cu apelativul bebe).

Inca nu stim ce e bebe si eu as vrea sa astept pana nasc, desi toata lumea din jurul meu e mai curioasa decat mine! Am cerut expres doctorilor la ecografii sa nu-mi spuna! Sunt 90% sigura ca e tot fetita, insa tot vreau sa ma bucur de surpriza momentului! Am visat ca e si fetita si baietel, insa toate indiciile duc spre ideea ca e fetita: concepere inaintea ovulatiei, greturi si varsaturi puternice, burtica sus si cam rotunda, as zice eu…oricum, desi si la prima sarcina mi-am dorit baietel, si acum mi-ar placea sa fie un Raducu, simt ca nu am dreptul sa fac pretentii, ca l-as mania prea tare pe Dumnezeu sa cer una sau alta, si ca poate ar trebui sa fiu recunoascatoare pt ce am si atat!

Povestea unei mamici luptatoare - Sarcina cu Trombofilie

Dragi mamici, o prietena draga mie a avut amabilitatea sa ni se destainuie, sa impartaseasca experienta ei cu aceasta afectiune, care, din pacate, afecteaza tot mai multe femei care isi doresc sa aiba un copil: Trombofilia!

 

 

 

Te admir, Andreea, pentru puterea ta de a indura atat de multe ca sa aduci pe lume frumusetea ta de pitic!

Si multumesc pentru ca ne impartasesti experienta ta! Sa speram ca povestea ta va ajuta mamicile care se afla intr-o astfel de situatie..pentru ca, din cazurile de care am cunostinta personal, putine sunt mamicile care au avut norocul sa le fie descoperita aceasta urata afectiune inca de la prima sarcina.

 

Iata ce ne povesteste mamica Andreea:

 

"As vrea sa stie toate cititoarele si ma ales viitoarele mamici ca aceasta trombofilie reprezinta, din pacate, o afectiune perfida; nu da niciun semn ca ar exista in viata de zi cu zi.

Si eu ma consideram o persoana normala, care nu a avut antecedente pe linia de sanatate demne de mentionat; am fost destul de responsabila, pentru ca mi-am “planificat” venirea pe lume a primului bebelus si, drept urmare, mi-am facut toate analizele de baza inaninte de a purcede in drumul care s-a dovedit extrem de anevoios.

Nu ramasesem pana atunci niciodata insarcinata, nu luam anticonceptionale, dar am avut grija sa nu se intample. Mi-am facut inainte un control destul de riguros, pentru ca eu sunt mai nebuna si ma gandeam in sinea mea ca ceva e defect daca nu am ramas insarcinata pana acum. Din fericire, avem in familie o matusa care a fost medic ginecolog si acum mai activeaza doar cateva ore. Inca de la primul simplu control, fara ecografii (nu erau pe vremea ei), matusica a descoperit ceva minor, insa acesta fiind un aspect pe care marii medici de acum il ignora complet: uterul meu era putin, foarte putin lipit intr-un punct – sinechie uterina se numeste (ceea ce ar fi putut impiedica spermatozoizii sa isi urmeze drumul). Matusica, cu manutele ei “finute” m-a dezlipit pe loc, pe viu, cu o pensa; a durut, dar a fost suportabil. In ciuda varstei mi-a explicat si cum si in ce pozitie este mai usor pentru mine sa raman insarcinata – toate aceste aspecte corelate cu pozitia uterului meu. Si am plecat multumita acasa. Seara, sotul meu (care este si finul matusii) a fost sunat de catre aceasta, care i-a explicat sec: “Cosmin, facutul copiilor nu e sex de placere, nu le confunda, nu au nicio legatura. Sa faceti exact cum v-am spus”. A fost una dintre fazele extrem de haioase… J

Zis si facut, in 2 saptamani eram insarcinata, fara ca unul dintre noi sa se astepte la un rezultat asa de repede. Am fost asa de uimiti amandoi ca nici macar nu am stiut cum sa reactionam, dar asta este o alta poveste.

Am mers la control, eram intr-adevar insarcinata, am mers la ecografie si ii batea inimioara. Mi s-a prescris un tratament de mentinere, analize, etc. Nu aveam mari dureri, nu aveam sangerari, totul parea sa decurga normal. La controlul de 10 saptamani insa, sec, fara nicio explicatie, doctorul a pus diagnosticul: sarcina oprita in evolutie. Firicelul acela de viata luase deja forma bebelusului in burtica, dar inimioara lui se oprise. Imaginea aceea m-a marcat enorm; pana acum jumatate de an inca mai plangeam cand imi aduceam aminte.

Si de aici a inceput calvarul. Am mers a doua zi dimineata sa ma chiureteze – vroiam sa se termine mai repede, eram distrusi amandoi. La chiuretaj nu stiu ce s-a intamplat, pentru ca plangeam foarte tare, am lesinat si nu imi mai aduc aminte nimic, doar patul acela de fier.

Dupa acest episod am hotarat sa mergem in Bucuresti sa discutam cu alti doctori despre cauzele opririi in evolutie. Asa am ajuns la Dr. Iosif Niculescu, directorul Regina Maria la acel moment. Un om care mi-a explicat si mi-a expus cele 4 grupe mari de cauze care ar fi putut provoca acest episod. Care m-a ascultat, m-a sfatuit, si caruia ii datorez venirea pe lume a lui Rares.

Primele analize, in afara de cele deja ultracunoscute, pe care le-am facut au fost cele hormonale. Nu a reiesit nimic in neregula. Asa ca, am zis noi, incercam din nou. Si am incercat vreo 3 luni si nu iesea nimic.

Niculescu spunea ca e in regula, sa mai incercam, dar mie nu mi se parea ok. Daca prima data a iesit usor, insemna ca nu avem probleme si figura trebuia sa se repete. Am mers din nou la matusa la control, care mi-a spus sec: de data asta uterul tau chiar s-a lipit, din cauza chiuretajului. Trebuie sa mergi la Bucuresti sa ti-l dezlipeasca, iti trebuie anestezie.

Si din nou la Niculescu – care insista ca el nu imi face, ca nu are sens. Pana am ajuns sa ii spun: “Eu platesc, e pe banii mei, asa ca facem”. Si am facut-o si pe asta, cu o camera cu un cutitas intra in uter si unde e lipit, daca e lipit, dezlipesc. Dupa operatie m-am trezit cu Cosmin langa mine si imediat a venit Niculescu care a spus atat: “Respect pentru matusa dumneavoastra”. Intr-adevar, fusese sinechie uterina.

Si imediat dupa am ramas din nou insarcinata. Numai ca de data aceasta s-a oprit si mai repede din evolutie, la 4-5 saptamani. Mi-am dat seama sigura, pentru ca mi se desumflasera sanii si analiza de sange a demonstrat-o. Asa ca am mers din nou la chiuretaj, la Bucuresti. De data asta ne-au luat alt set de analize, inclusiv cele genetice, pe care le-au trimis in Germania.

Ce sa va spun, era un calvar – eram devastati toti, nu imi mai doream sa traiesc in momentele alea, am avut niste caderi psihice groaznice. Au venit si rezultatele analizelor genetice, eram ok, compatibili.

Am zis insa sa incerc sa merg la un alt doctor. Si am ajuns la Dr. Anca, de la Municipal. In cateva cuvinet i-am explicat ce se intampla si mi-a fost adresata o singura intrebare: “In familie sunt antecedente, persoane bolnave cu inima?” Si sunt, toti din partea tatalui au mari probleme, inclusiv tata ia tratament zilnic. Raspunsul a venit si mai scurt: “Ai trombofilie. Mergi si fa setul acesta de analize la Medlife, ia aspenter incepand de acum de 3 ori pe saptamana si poti sa ramai din nou insarcinata”.

Am fost usor sceptica, pentru ca eu imi facusem mare parte din analizele de trombofilie, dar am zis sa mai mergeme o data – ramasesera doar 2 de facut noi. Si ce sa vezi, surpriza, exact la una dintre ele era problema: Mutatia factorului V leiden. Cand m-am intors la doctor cu analizele eram deja insarcinata, deja pe aspenter.

Am inceput imediat si tratamentul cu Clexane 0.4 (standard in cazul acestei afectiuni). Numai ca imediat au inceput si sangerarile. Mai usoare in prima faza, tinute sub control cu Duphaston. Am mers la ecografii in Bucuresti, mi-au confirmat sarcina, la 5 saptamani mi-au confirmat bataile inimii. Traia de data aceasta. Numai ca intr-o seara am inceput sa sangerez abundent, curgea ca la robinet. Am mers de urgenta la spital – acolo, vazandu-ma in ce stare sunt, au vrut sa ma bage in sala de chiuretare imediat. Am inceput sa urlu si sa ii spun doctorului ca il omor daca nu imi face ecografie inainte, ca plec din spital, etc. Cu greu l-am convins sa imi faca ecografie. De data aceasta, cu toate sangerarile, lui Rares ii batea inimioara. Asa ca m-au trecut pe tratament. M-au stabilizat dupa cateva zile, m-au externat, facem injectii cu solutii litice la 4 ore. Dar dupa o saptamana, iar sangerari abundente. Din nou la spital, aceeasi situatie: Rares traia. Din nou internare, din nou tratament. Am sunat atunci la Bucuresti, la Niculescu, cu care nu mai vorbisem de la sarcina pierduta 2. Ne-a recunoscut, nu s-a suparat ca am mers si la alt medic, dar mi-a schimbat prin telefon imediat tratamentul de sustinere. Si am inceput sa iau 6 sau 8 Utrogestan/ zi. De atunci s-au oprit sangerarile.

 

Numai ca la urmatorul control, in Galati (era iarna grea cu zapezi care nu ne permitea deplasarea la Bucuresti), se parea ca incepe sa se deschida colul si m-a programat pentru cerclaj. Am plecat aunci de urgenta la Bucuresti. M-au internat la Regina Maria si asa am ajuns sa petrecem acolo Craciunul. M-au stabilizat fara cerclaj.

 

Au urmat alte saptamani grele, dureri, eu in tot acest timp nu ma dadeam jos din pat decat pana la baie, nu puteam manca nimic, slabisem vreo 5 kg, mi-era rau non stop. Eram asa disperata ca daca cumva nu imi era greata cateva minute plecam la ecografie, credeam ca s-a oprit din evolutie. Cosmin s-a hotarat intr-o sera sa cumparam un ecograf si sa stau conectat non stop la el, ca sa ma mai relaxez (am distrat tot spitalul Regina Maria in acea sara). Din pacate, la un moment dat am ajuns si la cerclaj, nu se mai putea fara. Oprisem clexan-ul inainte de operatie, dar ceva s-a intamplat, m-au intepat intr-un perete vaginal si dupa cerclaj am sangerat abundent. Toti doctorii erau inmarmuriti, credeau ca au compromis sarcina deja avansata, m-au bagat iar in sala. Din fereicire nu era nimic grav, m-au cusut intr-un punct si s-a terminat.
 

Dupa acest episod am hotarat sa ne mutam in Bucuresti, sa fim mai aproape de doctorii care ma urmareau. A venit insa alta supriza la o ecografie. Mi-au spus ca bebe este suspect de ventriculomegalie, avea ventriculul stang marit. Asta era cu adevarat tragic, insemna sa nasc un copil care urma sa moara. Am crezut ca o sa mor si eu atunci. Am asteptat alte doua saptamani internata, la urmatoarea eco parea ca e mai bine. Ne-am mai linistit. Dar la 29 de saptamani apare din nou aceeasi problema: ventriculomegalie borderline. Urma ca la nastere sa I se taie capul bebelusului, sa I se puna un dren, etc. – toate acestea le-am auzit eu insarcinata in 29 de saptamani, de la ecografist. Niculescu era plecat din tara (la el acasa in Germania), iar eu am facut o criza de plans, s-au declanasat contractii mari, in ciuda tratamentului cu ginipral si restul. Cei de la Regina Maria s-au speriat si ne-au spus, la 8 seara, ca ne dau salvare, sa plecam unde vedem cu ochii, ei nu isi permit sa ma tina, nu pot accepta o astfel de nastere la ei in clinica.
 

Asa am ajuns la Giulesti, unde nu am nascut chiar asa devreme. M-au tinut pe tratament inca 3 saptamani. Mi-a repetat Dr. Albu ecografia si mi-a spus ca e ok bebe, este mai mare un ventricul, dar raportul dintre ei este bun. M-au externat, colul se lungise, avem 5 cm, era bine.

Numai ca a doua zi, la pranz, in timp ce dormeam, s-a rupt apa. Si gata, la 32 de saptamani, Rares s-a hotarat ca vrea ne vada si a venit pe lume dupa ce a terminat-o pe mami cu o nastere normala deloc planificat si un travaliu de 8 ore. Era un bebelus de vis, extrem de curat, cu piele intinsa, arata ca un ingeras. La inceput a respirat singurel, dar dupa aceea au inceput problemele. L-au tinut la CPAP, dar nu a fost suficient. L-am nascut smabata-duminica noaptea, iar luni a trebuit intubat. Nimeni nu ne putea spune nimic, decat ca trebuie sa asteptam si sa ne rugam. De luni pana miercuri doar asta am facut: ne-am rugat. Ma duceam la el la 3 ore si nu puteam sa il ating. O singura data mi-a dat voie o asistenta, dar imediat Rares, anesteziat fiind, a inceput sa planga. Si m-au scos imediat din sala. Miercuri dimineata am hotarat sa mearga la el preotul spitalului sa ii spuna o rugaciune. Iar miercuri la ora 15 ne-au anuntat ca bebelusul nostru ne face cu mana din incubator. Il dezintubasera, respira singur. A fost cel mai fericit moment din viata mea, mai fericit ca cel in care l-am nascut si mi l-au pus pe piept.

Mi-au spus apoi ca ii pot duce lapte, 3 ml – mi se parea ca plutesc si ca visez.

Era insa o alta problema, mai grava decat respiratia. Din cauza clexanului si a aspenterului, care fluidizau sangele foarte tare si totodata, din cauza nasterii premature, Rares facuse o hemoragie la capsor – grav rau. Era insa in remisie. Tot datorita acestei afectiuni trebuia sa asteptam 3 saptamani – era posibil ca bebe sa faca infarct cerebral.

Au trecut insa cele 3 saptamani si problemele s-au rezolvat rand pe rand. Am continuat insa sa il ducem la ecografii la capsor pana la 6 luni – fusese hemoragie de gradul 2, dar se resorbise, nu au fost probleme.

 

Pe scurt, cam aceasta a fost povestea lui Rares – tot ce sper este sa aiba un destin frumos si sa fie un exemplu pentru noi pe viitor. Chiar a fost un luptator de cand l-am conceput si de cand a venit el in viata noastra suntem cei mai fericiti oameni de pe pamant.

Pierderea celor 2 sarcini s-a transpus in momente oribile pentru noi, nu am crezut ca poate exista durere atat de mare. Am plans 2 ani dupa primul bebe pierdut, chiar si dupa ce l-am nascut pe Rares inca ma mai gandeam la ce varsta ar fi trebui sa aiba copilul meu de fapt. Dar acum am depasit momentul, nu imi pot imagina ca altul decat Rares ar putea fi copilul meu. Ma mai uit din cand in cand la ecografia de la prima sarcina, dar nu mai plang. Am chiar momente cand imi spun ca as avea taria sa o iau de la inceput cu o alta sarcina, ca pot sa fac din nou efortul – dar cand ma gandesc la posibila hemoragie craniana… dau inapoi. Poate intr- zi, cine stie… eu mi-as dori.

Concluzionand, inainte de a ramane insarcinate, mergeti si faceti analize: profil trombofilie (stiu ei pe care sa vi le faca). Nu aveti de ce sa treceti prin aceste clipe, cand puteti preveni.

Riscurile, in cazul mamei cu trombofilie, sunt mari: sarcini care se pot opri din evolutie, hemoragii craniene. Dar tot ce trebuie sa stiti este ca un tratament adecvat va poate ajuta si problemele pot fi eliminate. Si eu o recomand pe Dna. Uscatescu (pentru tormbofilie) – e nebuna, dar va va ajuta sa aveti un copil. Si mergeti la ecografii mult mai dese, Pop, Iosup, Albu – sunt cei mai buni, faceti-va programari din timp."

 

TROMBOFILIA SI SARCINA

Moartea intrauterina a fatului constituie o dramă pentru mama si familie. Impactul negativ psihologic al acestui eveniment este cu atat mai pregnant cu cat acest eveniment nefericit survine in lunile avansate de sarcina.

Sarcina oprita in evolutie este cea mai frecventa complicatie a sarcinii, doar 30% dintre sarcini avand viabilitate la termen, iar 50% sunt pierdute inainte de prima menstruatie intarziata, afectand 1 din 100 de gravide.

Pe langa multiplii factori medicali care pot opri sarcina in evolutie se contureaza din ce in ce mai frecvent defectele de coagulare a sangelui -  trombofiliile - o problema prea putin mediatizata, pana in rezent, din pacate.

Descoperirea din timp a trombofiliei este esentiala – avand în vedere gravitatea si complicatiile, in conditiile in care se estimeaza ca anual aceasta provoaca decesul a unui milion de oameni. De aceea, se recomanda din timp vizita la medicul specialist şi la laborator pentru descoperirea riscurilor trombofilice si pentru profilaxia acestor afectiuni.

 

Ce este trombofilia?

Trombofilia se refera la un grup de afectiuni in care sangele se coalguleaza mai usor decat in mod normal - o condiţie în care sângele are o tendinţă crescută de a se coagula în vase.

Trombofiliile pot fi clasificate in:

 • trombofilii ereditare - atunci când mosteneşti gena respectiva (mutatia genei factorului V Leiden, mutatia genei protrombinei, deficitul proteinei S, al proteinei S, deficitul de antitrombina)

 • trombofilii dobandite, care apar mai tarziu în viata, ca rezultat al altor probleme medicale (varsta, obezitatea, sindromul antifosfolipidic sau insuficienta cardiaca). Sindromul antifosfolipidic reprezinta cea mai comuna cauza de trombofilie dobandita.

 

Trombofilia in sarcina. Riscuri

Nu toate femeile gravide care au trombofilie vor avea complicatii în sarcina. Cu toate acestea, trombofilia reprezinta un risc special pentru mama si copil: comparativ cu femeile care nu sufera de aceasta boala, femeia gravida va avea un risc mai mare de a face tromboza venoasă profunda sau anumite complicatii ale sarcinii.

Trombofilia poate contribui la apariţia unor complicatii în sarcina, cum ar fi:

• avorturi spontane repetate, de obicei după saptamana a zecea de sarcina;
• nasterea unui copil mort, in trimestrul al doilea sau al treilea;
• placenta abruptio - separarea prematura a placentei inainte de nastere. Placentaabruptio poate determina o nastere prematura, o greutate mica la nastere (de 2500g sau mai mica) si pierderi masive de sange la mama. In cazuri rare (in mai putin de 1 din 1000 de nasteri), o placenta abruptio severa poate duce la decesul fatului;
• preeclampsie severă. Preeclampsia este definita ca hipertensiunea arteriala (peste 140/90 mmHg) nou instalata, de obicei dupa 20 de saptamani de sarcina si care asociaza frecvent albuminurie (proteine in urina). Pe langa problemele date de hipertensiunea arteriala, preeclampsia duce la scaderea oxigenarii fatului si uneori la probleme ale functiei hepatice, renale sau cerebrale la mama. In forma cea mai severa, preeclampsia este o afectiune cu potential letal.

 

 

 

Trombofilia este legata de o crestere de 5 ori a riscului de moarte a fatului, retard de crestere si preeclampsie severa.

 

Cum se diagnostichează trombofilia?

Screeningul pentru trombofilii nu se face de rutina, medicul obstetrician ginecolog va decide daca aveti sau nu indicatie pentru acesta. Dar pierderile recurente de sarcina (pierderea a 2 sau 3 sarcini consecutive) reprezinta din ce in ce mai mult indicatie de screening pentru trombofilie.

Daca ai suferit de una dintre aceste probleme (pierderea a 2 sau mai multor sarcini consecutive sau oprirea in evolutie a sarcinii), solicita medicului obstretician sa te indrume catre medicul hematolog, pentru a fi evaluata existenta acestei afectiuni.

Doctorii iti vor recomanda sa faci anumite analize de sange pentru a afla daca suferi sau nu de trombofilie. In prezent, nu exista un singur test care sa poată identifica toate tulburarile de coagulare, astfel incat este nevoie de o combinatie de teste de laborator care să identifice cu acuratete tipul de trombofilie.

Din fericire exista multe tratamente pentru gravidele cu trombofilii. Conform unui studiu publicat in British Medical Journal in 1997, procentul pierderilor de sarcina in cazul femeilor care nu recurg la nici un tratament este de 90%, iar pentru femeile care iau o doza de aspirina pentru copii pe zi dinainte de conceptie si pe toata durata sarcinii, procentul de nasteri reusite este de 42%; femeile care au fost tratate cu aspirina si heparina (un medicament de fluidizare a singelui care previne formarea cheagurilor de singe in placenta) procentul de nasteri reusite este de 71%. (Alte studii au raportat procente de reusita intre 75% si 93%).

 

Despre experienta unei sarcini cu trombofilie, gasiti aici.

 

Odiseea sarcinii si a nasterii lui Fitzi

Sarcina mea a fost una cu peripetii!

Pana la 6 saptamani a fost super ok. De la fix 6 saptamani au inceput greturile, mai ales seara, dar si dupa-amiaza. Nu-mi treceau cu nimic, doar daca varsam ma simteam mai ok. Greturile au tinut pana la Craciun, fix, adica pana pe la 15-16 saptamani, asa ca, oarecum m-am bucurat de minunile gatite de mama, cu specific moldovenesc.

La 16 saptamani (de Boboteaza) am aflat ca o sa avem o fetita, desi eu cam aveam impresia ca e baietel…atunci, imi si doream baietel…ssst! Sa nu auda Fitzi! Acum pot spune ca nu conteaza catusi de putin asta! Ca un semn, cu cateva zile inainte de ecografia de 16 saptamani, 2 zambile albe in ghiveci au inflorit in mod surprinzator, amandoua odata, desi era iarna si noi crezusem ca se uscasera, asa ca nici nu le mai udam.

Pofte nu pot spune ca am avut, o singura data mi-am cumparat niste pesti mici afumati, pe care i-am mancat in masina (fugisem 10 minute de la serviciu), cu rosii…insa, nu au stat prea mult in stomac. Rosiile au fost insa marea mea nebunie, as fi mancat oricate, desi nu prea aveau gust, in acea perioada. Inamicul nr 1: usturoiul. Numai gandul imi facea rau, ce sa mai zic de miros…

Desi am o minune de fetita, nu am avut pofta de dulce, cum se spune. Din contra, aveam glicemia sub limita inferioasa si mai mancam cate o ciocolata, doar asa, sa-mi creasca valoarea ei. Acest lucru s-a schimbat insa in perioada de alaptare, cand as fi mancat (si chiar mancam) ciocolata zilnic.

Pe la 8-9 saptamani am facut profilul Torch si surpriza…la Cytomegalovirus Igg era 0, dar Igm era 1,5. Pentru necunoscatori (asa cum eram eu atunci) asta insemna ca nu avusesem virusul niciodata, dar ca ma infectasem cu el recent, ceea ce punea mari probleme pentru fat. Aveam infectie primara, nu recurenta, cum se poate mai rau. Virusul este foarte frecvent (50-85% din adulti il au), nu este problematic in rest, insa in perioada sarcinii, mai ales in primele 12 saptamani, da.

Sfatul doctorului: repeta analiza. Ce se poate intampla in caz ca iese tot pozitiv: sarcina compromisa, risc de diferite grade de retard. Cuvantul acesta: compromisa si acum ma tulbura.

Am repetat analiza in diverse locuri: Institutul de Virusologie (unde am dat peste o doamna extreme de draguta si optimista, care mi-a spus din prima: n-ai nimic! (valoarea extrem de mica era suspecta), la Victor Babes si la Genetic Lab. De asemenea, am facut atunci, nemaiavand rabdare sa astept rezultatele (dura vreo 3 zile) si 2 teste de aviditate (in diferite locuri), precum si detectia ADN a virusului, sa vedem daca a patruns prin placenta la bebe. Urmatorul pas ar fi fost amniocenteza.

Dar, Slava Domnului, nu a mai fost cazul! Ce sa vezi?! Surpriza!!! Prima analiza a fost una gresita, nu avusesem virusul niciodata si nu-l aveam nici acum!!!

Deci de la 16 saptamani, cand o terminasem cu varsaturile (erau zilnice, chiar de 2-3-4 ori pe zi), pana la 22 de saptamani a fost o veselie pentru mine. Era déjà trimestrul 2 de sarcina, ma simteam extraordinar de bine, de frumoasa J.

La 22 de saptamani…alta surpriza! La ecografia morfologica, efectuata de doctoral Pop Adrian (cel mai bun ecografist din tara, pe sarcina), urmatoarul diagnostic: fatul avea cordonul ombilical dejà dispus in esarfa stransa (si l-a dat jos ulterior), colul era mai scurt decat normalul (3,2), dar inchis (s-a rezolvat, cu atentie la efort) si problema cea mai mare: rezistenta crescuta pe arterele uterine, un mic notch protodiastolic. Ce insemna asta? Suspecta de trombofilie! Adica bebe risca sa moara de foame sau de asfixie, pentru ca sangele nu circula bine prin artere, fiind prea gros si coagulandu-se prea repede.

A doua zi fuga repede la Institutul Fundeni, unde analizele specifice au aratat ca aveam trombofilie. Dna doctor Uscatescu de la Fundeni este cel mai bun specialist in domeniu, insa pana am ajuns sa ii cunosc temperamentul (mergeam lunar pentru analize, si chiar de 2 ori pe luna, la final), am plecat de cateva ori plangand de acolo. Nici acum nu stiu exact ce mutatie am (analizele in privat sunt foarte scumpe, dupa nastere am efectuat o parte – sunt si foarte multe, insa nu mi-am descoperit mutatia), cei de la Fundeni au alta terminologie: aveam Fibrinogenul crescut, proteina C scazuta, proteina S scazuta. Este clar ca la mine a fost trombofilie declansata in sarcina, pentru ca in majoritatea cazurilor, bebe nu ar fi trecut de primele 10 saptamani, declansandu-se o pierdere a sarcinii, fara vreo explicatie anume (se mai intampla, cum spun doctorii) .

La 22 de saptamani am inceput tratamentul injectabil (pe care l-am facut zilnic, plus inca 6 saptamani dupa nastere) cu Fraxiparina de 0,6. Pana atunci, numai cand vedeam un ac imi tremurau picioarele, dar am invatat sa-mi fac singura injectiile: in picioare, si o perioada, in burta, lateral. Eram plina de navatai si noduli (nu stiam foarte bine sa masez zona dupa injectii), si acum mai am. Am luat in fiecare zi Elevit, vitamina C de 1000mg, omega 3, 3 pastile de MagneB6/Magneziu si o perioada Aspenter. Am avut probleme ulterior si cu valorile prea mari ale colesterolului (300 in conditiile in care maximul era de 200), cu trigliceridele, dar si cu tensiunea crescuta: imi luasem un tensiometru si luam dopegyt zilnic.

La 24 de saptamani, déjà placenta mea avea gradul de maturitate 2-3, prezentand microcalcificari si mici zone de necroza vilozitara ischemica, nochul era inca, rezistenta crescuta inca. Fitz avea retard de crestere de 12%, adica era subdezvoltata cu o saptamana, avea 658 de garme. La Fundeni, dna doctor Uscatescu a inceput sa tipe la mine, ca sunt muci (am citat), ca nu dorm si nu mananc si ca: nu vezi ca bebe e trist? Ce-i faci? In poza de la ecografie era cam inghesuita in placenta, ce-i drept, cu o figura cam trista! Dupa momentul asta, am hotarat sa ma imunizez la stilul doctoritei si ma duceam mai relaxata la Fundeni, desi tot auzeam: macar 1500 gr sa faca, macar pana la 7 luni sa duci sarcina. Am fost sa fac o ecografie si la dr Iosub, al doilea mare specialist pe ecografie de sarcina, care m-a linistit cu stiulul lui: s-a uitat la Fitz, s-a uitat la mine si la tati si a concluzionat: clar, o sa semene cu tati, frumoasa ca el! What do you meannnn?! I'm not? J

Intr-o frumoasa zi de vara, pe 6iunie 2011, s-a nascut micuta ciresar! La fix 38 de saptamani, mi s-au rupt membranele (apa) acasa, in timp ce papam la televizor. Cezariana era programata pe 10 iunie, insa ma bucur extrem de mult ca Fitz si-a ales ziua ei singura! Am nascut, tot prin cezariana, la spitalul Universitar, cu dr Peteu Cristian. Am plecat dupa mai putin de 48 de ore din spital, foarte multumita de servicii. Fitz a intrecut toate asteptarile, a avut 3260 de grame si 49 de centimetri si este o minune de maimutica sanatoasa!

Pana la 1 an si 1 luna (pana la evenimentul cu boala maini-picioare-gura), nu i-am dat niciodata antibiotice (nici acum), nici macar panadol sau nurofen, nici probleme de colici nu a avut, sau cu dintii, pana acum, doar o usoara anemie, cauzata de faptul ca e alapata inca si cam mofturoasa la papa.

Ce pot sa spun in final?! In ultima vreme, rar aud de sarcini fara probleme, dar oricum ar fi, bucurati-va si de momentele acestea!