Sarcina mea a fost una cu peripetii!
Pana la 6 saptamani a fost super ok. De la fix 6 saptamani au inceput greturile, mai ales seara, dar si dupa-amiaza. Nu-mi treceau cu nimic, doar daca varsam ma simteam mai ok. Greturile au tinut pana la Craciun, fix, adica pana pe la 15-16 saptamani, asa ca, oarecum m-am bucurat de minunile gatite de mama, cu specific moldovenesc.
La 16 saptamani (de Boboteaza) am aflat ca o sa avem o fetita, desi eu cam aveam impresia ca e baietel…atunci, imi si doream baietel…ssst! Sa nu auda Fitzi! Acum pot spune ca nu conteaza catusi de putin asta! Ca un semn, cu cateva zile inainte de ecografia de 16 saptamani, 2 zambile albe in ghiveci au inflorit in mod surprinzator, amandoua odata, desi era iarna si noi crezusem ca se uscasera, asa ca nici nu le mai udam.
Pofte nu pot spune ca am avut, o singura data mi-am cumparat niste pesti mici afumati, pe care i-am mancat in masina (fugisem 10 minute de la serviciu), cu rosii…insa, nu au stat prea mult in stomac. Rosiile au fost insa marea mea nebunie, as fi mancat oricate, desi nu prea aveau gust, in acea perioada. Inamicul nr 1: usturoiul. Numai gandul imi facea rau, ce sa mai zic de miros…
Desi am o minune de fetita, nu am avut pofta de dulce, cum se spune. Din contra, aveam glicemia sub limita inferioasa si mai mancam cate o ciocolata, doar asa, sa-mi creasca valoarea ei. Acest lucru s-a schimbat insa in perioada de alaptare, cand as fi mancat (si chiar mancam) ciocolata zilnic.
Pe la 8-9 saptamani am facut profilul Torch si surpriza…la Cytomegalovirus Igg era 0, dar Igm era 1,5. Pentru necunoscatori (asa cum eram eu atunci) asta insemna ca nu avusesem virusul niciodata, dar ca ma infectasem cu el recent, ceea ce punea mari probleme pentru fat. Aveam infectie primara, nu recurenta, cum se poate mai rau. Virusul este foarte frecvent (50-85% din adulti il au), nu este problematic in rest, insa in perioada sarcinii, mai ales in primele 12 saptamani, da.
Sfatul doctorului: repeta analiza. Ce se poate intampla in caz ca iese tot pozitiv: sarcina compromisa, risc de diferite grade de retard. Cuvantul acesta: compromisa si acum ma tulbura.
Am repetat analiza in diverse locuri: Institutul de Virusologie (unde am dat peste o doamna extreme de draguta si optimista, care mi-a spus din prima: n-ai nimic! (valoarea extrem de mica era suspecta), la Victor Babes si la Genetic Lab. De asemenea, am facut atunci, nemaiavand rabdare sa astept rezultatele (dura vreo 3 zile) si 2 teste de aviditate (in diferite locuri), precum si detectia ADN a virusului, sa vedem daca a patruns prin placenta la bebe. Urmatorul pas ar fi fost amniocenteza.
Dar, Slava Domnului, nu a mai fost cazul! Ce sa vezi?! Surpriza!!! Prima analiza a fost una gresita, nu avusesem virusul niciodata si nu-l aveam nici acum!!!
Deci de la 16 saptamani, cand o terminasem cu varsaturile (erau zilnice, chiar de 2-3-4 ori pe zi), pana la 22 de saptamani a fost o veselie pentru mine. Era déjà trimestrul 2 de sarcina, ma simteam extraordinar de bine, de frumoasa J.
La 22 de saptamani…alta surpriza! La ecografia morfologica, efectuata de doctoral Pop Adrian (cel mai bun ecografist din tara, pe sarcina), urmatoarul diagnostic: fatul avea cordonul ombilical dejà dispus in esarfa stransa (si l-a dat jos ulterior), colul era mai scurt decat normalul (3,2), dar inchis (s-a rezolvat, cu atentie la efort) si problema cea mai mare: rezistenta crescuta pe arterele uterine, un mic notch protodiastolic. Ce insemna asta? Suspecta de trombofilie! Adica bebe risca sa moara de foame sau de asfixie, pentru ca sangele nu circula bine prin artere, fiind prea gros si coagulandu-se prea repede.
A doua zi fuga repede la Institutul Fundeni, unde analizele specifice au aratat ca aveam trombofilie. Dna doctor Uscatescu de la Fundeni este cel mai bun specialist in domeniu, insa pana am ajuns sa ii cunosc temperamentul (mergeam lunar pentru analize, si chiar de 2 ori pe luna, la final), am plecat de cateva ori plangand de acolo. Nici acum nu stiu exact ce mutatie am (analizele in privat sunt foarte scumpe, dupa nastere am efectuat o parte – sunt si foarte multe, insa nu mi-am descoperit mutatia), cei de la Fundeni au alta terminologie: aveam Fibrinogenul crescut, proteina C scazuta, proteina S scazuta. Este clar ca la mine a fost trombofilie declansata in sarcina, pentru ca in majoritatea cazurilor, bebe nu ar fi trecut de primele 10 saptamani, declansandu-se o pierdere a sarcinii, fara vreo explicatie anume (se mai intampla, cum spun doctorii) .
La 22 de saptamani am inceput tratamentul injectabil (pe care l-am facut zilnic, plus inca 6 saptamani dupa nastere) cu Fraxiparina de 0,6. Pana atunci, numai cand vedeam un ac imi tremurau picioarele, dar am invatat sa-mi fac singura injectiile: in picioare, si o perioada, in burta, lateral. Eram plina de navatai si noduli (nu stiam foarte bine sa masez zona dupa injectii), si acum mai am. Am luat in fiecare zi Elevit, vitamina C de 1000mg, omega 3, 3 pastile de MagneB6/Magneziu si o perioada Aspenter. Am avut probleme ulterior si cu valorile prea mari ale colesterolului (300 in conditiile in care maximul era de 200), cu trigliceridele, dar si cu tensiunea crescuta: imi luasem un tensiometru si luam dopegyt zilnic.
La 24 de saptamani, déjà placenta mea avea gradul de maturitate 2-3, prezentand microcalcificari si mici zone de necroza vilozitara ischemica, nochul era inca, rezistenta crescuta inca. Fitz avea retard de crestere de 12%, adica era subdezvoltata cu o saptamana, avea 658 de garme. La Fundeni, dna doctor Uscatescu a inceput sa tipe la mine, ca sunt muci (am citat), ca nu dorm si nu mananc si ca: nu vezi ca bebe e trist? Ce-i faci? In poza de la ecografie era cam inghesuita in placenta, ce-i drept, cu o figura cam trista! Dupa momentul asta, am hotarat sa ma imunizez la stilul doctoritei si ma duceam mai relaxata la Fundeni, desi tot auzeam: macar 1500 gr sa faca, macar pana la 7 luni sa duci sarcina. Am fost sa fac o ecografie si la dr Iosub, al doilea mare specialist pe ecografie de sarcina, care m-a linistit cu stiulul lui: s-a uitat la Fitz, s-a uitat la mine si la tati si a concluzionat: clar, o sa semene cu tati, frumoasa ca el! What do you meannnn?! I'm not? J
Intr-o frumoasa zi de vara, pe 6iunie 2011, s-a nascut micuta ciresar! La fix 38 de saptamani, mi s-au rupt membranele (apa) acasa, in timp ce papam la televizor. Cezariana era programata pe 10 iunie, insa ma bucur extrem de mult ca Fitz si-a ales ziua ei singura! Am nascut, tot prin cezariana, la spitalul Universitar, cu dr Peteu Cristian. Am plecat dupa mai putin de 48 de ore din spital, foarte multumita de servicii. Fitz a intrecut toate asteptarile, a avut 3260 de grame si 49 de centimetri si este o minune de maimutica sanatoasa!
Pana la 1 an si 1 luna (pana la evenimentul cu boala maini-picioare-gura), nu i-am dat niciodata antibiotice (nici acum), nici macar panadol sau nurofen, nici probleme de colici nu a avut, sau cu dintii, pana acum, doar o usoara anemie, cauzata de faptul ca e alapata inca si cam mofturoasa la papa.
Ce pot sa spun in final?! In ultima vreme, rar aud de sarcini fara probleme, dar oricum ar fi, bucurati-va si de momentele acestea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu