Faceți căutări pe acest blog

23 februarie 2014

Scrisoare catre fiul meu!

Un mesaj foarte emotionant si sensibil, de la mami de Nicholas (alias Shmuffy), catre fiul ei:
PS. ce frumos ar fi (reusim) sa ne crestem copiii in acest spirit! :)
 
 
 

 

 
Dragul meu Nicholas –Daniel, mami te iubeste.din totdeauna si pentru totdeauna si fiul meu, asta sa nu uiti niciodata.

Ma gandesc de mult timp sa-ti scriu, de inainte de a te naste si mi-a fost greu, mi-e greu sa spun in cuvinte ce MINUNE esti tu, fiul meu!

Sa fii fercit ! Atat. Si totusi atat de complicat. Imi doresc sa cresti un om liber, liber de frustrarile mele...
, liber de dorintele mele, de presiuni, de rautati, de asteptari …LIBER!

Si apoi mami, imi doresc sa fii om , sa fii bun.

In viata e mai dificil sa fii bun decat destept . Sa fii bun e o alegere, inteligenta ta e un dat si in viata vei vedea ca nu e atat de usor SA ALEGI.

Ma gandesc in fiecare zi cum sa fac sa ai aceasi bucurie in ochi toata viata, sa crezi in tine si in fortele tale si sa nu te indoiesti niciodata de tine.

Imi doresc sa ai incredere in mine si in tatal tau….incredere ca orice vei spune , nu vei fi judecat(  :) si apoi numele tau e Daniel- doar D-zeu e judecatorul tau) ca nu te voi manipula, santaja parinteste , increderea ca pot fi mama ta , dar si prietena ta… ca nu trebuie sa te ascunzi de mine , sa fugi ca sa poti sa fii tu… ca poti sa fii Tu si langa mine … increderea ca am incredere in tine.

Sa nu uiti ca esti fiul meu si fiul tatalui tau , si ca in tine se va regasi acea putere de a lupta cu o lume intreaga si implicit cu mine  :), de a spune NU, de a te revolta , de a gandi impotiva curentului , impotriva a ce vreau eu si tatal tau si atunci sa imi amintesc ca esti fiul nostru si ca nu ai cum sa fii altfel…

Si e drum atat de lung… sa alegi trebuie sa stii sa faci alegeri..si apoi trebuie sa stim sa iti aratam ce drumuri poti alege.

Sa fii corect. In primul rand cu tine , sa fii sincer cu tine si sa te iubesti pe tine. Apoi vei vedea ca e simplu sa faci asta si cu altii. Sa nu intorci obrazul niciodata iubirea mea… cand un om te loveste (figurativ vorbind) , acel om e departe de inima ta si in inima ta nu e loc de ..mai departe.

Sa inveti ca uneori a renunta la ambitii, la oameni, la replica e o victorie in sine, ca atunci cand crezi ca ai pierdut , ai castigat defapt dar sa nu renunti la a iubi Viata niciodata.
Intuitia te va ajuta.. .sa vezi, sa simti ca sunt oameni de langa care trebuie sa pleci sau sa ii lasi sa plece ..si nu va fi usor . ..sa ai Curaj!
Sa cresti iubirea mea , stiind ca poti sa faci orice , in tine zac posibilitati nemasurate .
Sa nu te indoiesti de asta niciodata …si sa nu lasi pe nimeni sa te convinga ca poti mai putin, nici macar pe mine , mama ta.
Sa nu uiti, mami, ca esti fiul tatalui tau,al carui nume il porti - un om integru , principial , elevat , un om frumos si bun si tatal tau este un exemplu de urmat.
Sa nu uiti fiul meu ca esti nepotul bunicului tau , un fiu de taran din Moldova, atat de onest, de bland, de curat in inima lui, un om de o eruditie si o modestie extraordinara care mi-a spus cand eram copil ca daca vreau…… cu adevarat eu pot schimba o lume intreaga .

sa nu uiti ,fiul meu, ca in tine zac generatii vechi de moldoveni si munteni ce au facut lucruri marete inaintea ta.
sa nu iti uiti sau sa-ti renegi originile!

Esti nepotul bunicii tale , mama mea ,cea mai curajoasa femeie pe care am intalnit-o vreodata, o femeie ca o stanca , un om pentru care a fi fericit e un mod de viata , pe care am auzit-o mereu ca pe oameni trebuie sa ii iubesti, sa ii intelegi si niciodata sa ii judeci.

Mi-as dori sa nu simti vreodata presiunea asteptarilor..ale mele, ale tatalui tau, ale familiei, ale oricui. Sa nu traiesti cu teama ca vei dezamagi pe cineva vreodata. Sa traiesti cu credinta ca nu te vei dezamagi pe tine.

Si pur si simplu stiu… ca vei fi om MARE.

Sa citesti ,iubitul meu, mult, chiar foarte mult. Citind te vei intelege pe tine, pe altii , o lume intreaga si pur si simplu vei sti…. Sa vorbesti ,sa gandesti, sa iei decizii, sa alegi, sa renunti, sa lupti , sa iubesti, sa ierti …….vei STI.

Sa nu uiti, fiul meu ca acel cod de valori pe care ti –l vei crea singur, va fi deviza ta in viata, si poate vei gresi dupa legile omenesti , dar sa nu derogi de la legile tale.

Sa fii independent, sa iti urmezi visele, sa faci greseli si sa te ierti ca ai gresit si sa iubesti- viata , oamenii, pe tine.

Acum , cand ai un an si jumatate, un pui de om in devenire,imi doresc pt tine sa fii sanatos . ATAT.

Mai Departe…. imi doresc sa te pot invata sa fii Fericit!

TE IUBESC!
Mama

Niciun comentariu: