Cum puteti ajuta:
· prin directionarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului sau prin donatii incheind unui contract de sponsorizare cu Asociatia P.A.V.E.L
Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi/sau care acordă burse private, pe bază de contract, în condiţiile Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările ulterioare, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă aceste cheltuieli însumate îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, si anume, suma sa nu depaseasca:
1. 3 la mie din cifra de afaceri;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.
- prin popularizarea cazului in cadrul companiei dumneavoastra – toate detaliile le gasiti pe site-ul dedicat lui si pe pagina de Facebook..
· prin donatii in conturile deschise pe numele Pirvu Stela Andreea la Raiffeisen Bank Bucuresti si prin PAYPAL – aici gasiti conturile si toate informatiile necesare.
In speranta ca veti deveni sustinatorii lui Danut va multumim pentru amabilitatea si rabdarea de a citi aceasta scrisoare.
Cu multumiri,
Silviu Pirvu – telefon 072 221 12 54 (tatal lui Daniel)
Stela Pirvu – telefon 072 222 42 55 (mama lui Daniel)
Daniel va multumeste si el anticipat pentru sprijinul dumneavostra!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu