Faceți căutări pe acest blog

22 aprilie 2013

Com­ple­xul pentru Activităţi Recreative şi Edu­caţie „Sfântul Pantelimon“.

 
Pentru mamicile din Sectorul 2, cu pitici mai mari de 7 ani:
 
A fost ianugurat Com­ple­xul pentru Activităţi Recreative şi Edu­caţie „Sfântul Pantelimon“ - cel mai mare şi modern complex multifuncţional de educaţie şi activităţi recreative din ţară, cu grădini interioare şi cu clădiri destinate tuturor categoriilor sociale din sectorul 2,  pe Şoseaua Pantelimon numărul 301 (vis a vis de Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”).
 
Acesta se întinde pe o su­pra­faţă de teren de 14.000 de m.p., cu o suprafaţă totală a clădirilor de 4.500 m.p, şi oferă membrilor săi o serie de spaţii destinate unei game variate de preo­cupări. Complexul este destinat tu­tu­ror persoanelor din comunitatea locală a sectorului 2 care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod cât mai util şi plăcut, principalul scop fiind acela de a oferi un spaţiu de educaţie, sănătate, so­cia­lizare, recreere şi agrement.
Complexul, care a fost struc­turat pe componente educative, de sănătate şi recreative, pune la dispoziţia celor interesaţi cele mai variate servicii care se adresează tuturor vârstelor, de la copiii de 7 ani până la persoanele de vârsta a III-a, cu toţii foarte dornici să continue procesul de învăţare.
 
Astfel, complexul dispune de aproape 50 de săli de fizioterapie, kinetoterapie, aerobic, fitness şi de dans, dar şi de una cu mese de şah, precum şi de un centru de zi de tip after-school şi de laboratoare de informatică, limbi străine şi fonetică.
 
 

 
 
Accesul se face pe bază de cartelă şi este gratuit. Dar asta doar pentru locuitorii sectorului 2
La centrul de zi de tip after-school, organizat în trei săli, elevii vor putea beneficia timp de cinci zile pe săptămână de asistenţă în pregătirea temelor de acasă. Totodată, ei vor putea participa la ateliere de lucru şi creaţie, excursii, expoziţii, concerte şi competiţii. În laboratorul de informatică vor fi organizate cursuri de calculatoare şi programare şi se va putea naviga pe internet. Clubul Şcolarului va fi organizat în şapte săli, în care vor funcţiona ateliere de pictură, sculptură, artă teatrală, lucru manual, meşteşuguri artisitice tradiţionale, dar şi electronică şi modelism.
 
 
Complexul este un centru pilot, unic în ţară ce se remarcă prin oferta educaţională gratuită adresată comunităţii locale din sectorul 2.
O multitudne de activităţi sunt la dipsozitia copiilor, in mod gratuit, prin inscrierea la unul din modulele de curs aferente urmatoarelor domenii:
informatică,
limbi străine (araba, chineza, engleza),
arte vizuale - pictură,
activităţi sportive (dans modern, dans sportiv, dans ritmic, zumba, karate),
Perioadele de desfăşurare a modulelor de curs în 2013 sunt: 1) 14 ianuarie – 14 aprilie; 2) 22 aprilie – 31 iulie; 3) 2 sep­tem­brie – 30 noiembrie.
Perioadele de mai sus sunt aferente unui modul de curs. Pe parcursul unui modul, se fac două testări intermediare. La sfârşitul modulului, se realizează tes­ta­rea cunoştinţelor acumulate pe parcur­sul acestuia. Pentru cursanţii care pro­mo­vează un modul, se acordă diplomă de absolvire a modulului. |nscrierea la un modul superior este condiţionată de ab­solvirea modulului precedent.

Niciun comentariu: