Gogo se afla in vacanta la bunicii din inima Olteniei...sta acolo singur (adica fara mami si tati) de pe 26 decembrie anul trecut...acum are 2 ani si 5 luni aproape...stiam ca Gogo este un copil minunat (doar e al meu sîc!)..:), in sensul ca e un copil care se adapteaza foarte usor la orice situatie...dar inima mea de mama spera ca nu chiar atat de usor..:)
De cand este acolo nu a "plans" niciodata dupa mami si tati (din spusele bunicilor..si aici trebuie sa ii credem pe cuvant)...dar chiar ii cred pe cuvant pentru ca, atunci cand vorbim la telefon in fiecare zi, nici macar o singura data nu a spus "vreau la mami", "mi-e dor de mami" etc etc..nici macar o singura data nu a intrebat cand mergem la el..intotdeauna am dialogat linistit, ne-a povestit ce a mai facut, ne-am pupat, ne-am spus ca ne iubim si ne-am spus "PA!"!
Mai nou, de cateva zile nici macar nu mai vrea sa mai vorbeasca cu noi..il aud spunand la telefon "nu veau sa vorbesc!" si atat..:)
I feel rejected! Inima mea de mama incearca, pe de o parte, sa se bucure ca are un copil independent, care nu mai sta dupa fusta mamii, dar, pe de alta parte, ma simt "abandonata"..nu credeam sa vina acest moment atat de repede..:)
In alta ordine de idei...oricat de trist e fara poznele lui Gogo prin casa, oricat de gol e patul fara Gogo intre mami si tati noaptea, parca mi-a prins bine aceasta perioada...am retrait putin din momentele dinainte de a deveni mama, cand tot timpul liber imi era dedicat mie...si numai mie..:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu